Cand eram mica visam sa am o caravna si sa calatoresc in jurul lumii, sa ma opresc unde e mai frumos sau pur si simplu sa merg la intamplare pe vreun drum laturalnic care pare interesant. Din fericire dorintele se implinesc, uneori mai tarziu, poate ca sa fim pregatiti sa ne bucuram din plin.
Am pornit spre Lacul Mocearu, dupa ce am cautat putin pe internetul cel prea- destept si util (cand e folosit cu cap) locuri frumoase din judetul Buzau.
Chiar daca drumul pana acolo a fost destul de anevoios, a meritat din plin: am gasit o oaza de liniste, inconjurata de dealuri presarate cu paduri seculare de pin.
Tot soiul de pasari traiau in ecosistemul creat de lacul carstic si satul de langa era suficient de linistit incat sa para ca suntem primii oameni.
Ne-am instalat tabara la liziera padurii si am facut focul (ajutati de Carol si fratele cel mare, Sarmis, bineinteles) pentru a coace primul dovleac pe anul acesta. Baietii s-au distrat copios, cum dealtfel se distreaza copiii in natura si au ascultat cu interes sunetele noptii (bufnite, vulpi, mistreti si cine mai stie ce animale, toate tinute la o distanta respectabila de curoajasa Tripi). Ne-am bucurat de miile de stele care luminau cerul noptii, neconcurate de vreo lumina artificiala si am asteptat luna sa apara deasupra lacului. De vis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu