Acum cateva luni, am vizitat frumosul oras Saliste, pentru a participa la un festival local. Evenimentul a fost organizat intr-o gradina, in mijlocul careia am fost surprinsi sa gasim un pian. Da, un pian vechi, plouat si care incepea sa se descompuna. Ne-a parut rau de el, dar pe urma am descoperit ceva care ne-a bucurat tare: clapele sale erau acoperite, ca la orice pian clasic, de placute de fildes. Din cauza ploii, a soarelui si a timpului petrecut afara, acestea au inceput sa se desprinda. Asa ca in tarana de sub, am gasit cateva piese, care desi erau intr-o stare proasta, cu putina slefuire si imagiantie, au devenit niste superbi cercei, pirogravati.
Duminica ne-am petrecut-o la Perisani, in Valcea, locul unde a avut loc momentul culminant al bataliei de la Posada. Invitati de Marius, campion national la tir cu arcul. am tinut o demonstratie pentru localnicii si vizitatorii care sarbatoreau zilele localitatii si victoria lui Basarab I. O zona superba, parte din Parcul national Cozia, incarcata de istorie si legende, in care poate nu am fi ajuns altfel, dar care merita mai mult timp pentru drumetii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu